Același Eu…

Câte ceva despre mine :

~ chirurg, degrabă renumit!

~ săgetător, și după zodie tot

~ optimist, convins

~ lumea îmi mai spune „un orgolios prea încrezut în sine”, și ce dacă?

~ răbdător, când trebuie

~ nu-mi pasă ce cred alții, las’ să le pese lor ce cred eu

~ nu am încredere în oameni (poate că am avut odată, dar a fost demult și puțin probabil), îi fac pe oameni să aibă în mine

~ dacă mă „calcă pe coadă” – nu iert, de uitat – nu știu

~ de ce mă tem eu? de șerpi…și de oameni

~ prețuiesc ceea ce este al meu, dar eu am multe

~ nu vreau să dau timpul înapoi, e bine așa cum este

~ aud totul, dar nu întotdeauna ascult

~ nu promit, mă strădui să fac

~ am putere de voință, doar atunci când decid eu că trebuie

~ scriu frumos, în viziunea mea

~ zâmbesc, chiar dacă doare

~ visator? poate

~ nu-mi fac planuri pe hîrtie, le construiesc în minte

~ plec în Franța, gata, hotărât.

.

.

Prefer :

~ ordinea ideală

~ punctualitatea

~ riscul

~ gândirea logică

~ să discut cu oameni inteligenți

~ să știu multe limbi străine

~ concurența

~ să fiu apreciat

~ singurătatea, m-am deprins probabil

~ să ascult – liniștea

~ să cumpăr lucruri de calitate, chiar dacă tre’ sa dau toti banii pe care îi am la mine

~ ploaia, și să dorm când plouă

~ adrenalina, dar nu cea de 0,18%

~ să lipesc foițe cu ceea ce tre’ să memorizez pe peretele de deasupa mesei, când mănînc – citesc

.

.

Nu-mi place :

~ să mi se spună NU

~ romantismul, și chiar dacă încerc, nu mi se primește

~ să compătimesc, de altfel, sunt rece

~ să mă îndrăgostesc

~ să vorbesc mult

~ să mă cert

~ să aștept

~ să mi se umble prin lucruri (dacă cineva schimbă poziția stiloului aruncat de mine pe pat dimineața – imposibil să nu observ)

.

.

Urăsc :

~ minciuna, fățărnicia,

~ să fiu verificat

~ agramatismul, scrieți mă fără de greșeli!!!

.

.

mai mult o să mă cunoașteți prin ceea ce scriu…

.

.

mă puteți găsi și aici : miguell_ms@yahoo.com

Anunțuri
  1. Blog în curs de a fi completat „la fel de frumos ca și până acum”, aș putea spune eu. Îmi place ce citesc aici, am să mai revin :)

  2. Un chirurg se teme de serpi?
    Frumos! Bafta multa in ceea ce faci!

  3. merci mult! știi, prima senzație când vezi un șarpe e mai dificilă, sau când îți țâșnește de sub picioare… )))

  4. normal, realitatea nu se compara cuu… simbolurile… (ca la acel simbol ma gandeam, un sarpe incolacit pe o cupa de sampanie!)
    ‘neata!

  5. azi, chiar as fi vrut sa vorbesc cu un chirurg. (o sa fie bine, nu-i asa?… interventia.)

  6. a fost bine azi…intervenția încheiată cu succes (hernie inghinală), cu toate că a fost prima dată când o fac singurel, fără de chirurgul responsabil alături…sunt mândru de mine :P )))

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: