Category Archives: Stropi din caracter

The truth is out there

Space, the final frontier. These are the voyages of the Starship Enterprise. It’s ONGOING mission: to explore strange new worlds, to seek out new life and new civilizations, to boldly go where no ONE has gone before.

E una din frazele mele preferate.

Nu vă puneți întrebări de ce am început cu aceasta, pur și simplu, treceți peste…

Nu-i numaidecât ca totul să aibă o explicație sau legătură. Pentru ce atâtea gânduri și frământări în zadar, emoții, presupuneri, care deseori evoluează în halucinații și aberații de tot felul? Există noțiunea de „Hazard”.

Voi însă, credeți în „soartă”? Dacă da, cum v-o închipuiți? Puneți-vă această simplă întrebare. Poate e sub forma unei cărți cu multe pagini, care a fost scrisă pentru fiecare înainte de a ne naște și de la care nu putem să ne abatem…sau poate e o schemă/hartă care este completată în „timp real”, precedând fiecare mișcare și gândire a noastră, unde fiecare din noi este manipulat după placul și „scenariul cuiva”…?

Nu așteptați un răspuns de la mine…eu nu cred în așa ceva!

Chiar dacă aș sta câteva clipe să-mi imaginez, totul ar arăta sub forma unui simplu „caiet de notițe”, însă unde îmi trasez eu singur „calea”, unde eu întorc paginile și pun puncte, îmi fac propriile scurtături care m-ar putea duce oriunde îmi doresc. E ca și cum te-ai afla în fața unei uși care nu știi unde se deschide, ce e dincolo, ce te așteaptă, dar pe care vrei s-o deschizi…pentru că vrei tu să fii cel/cea care decide…

Viața e ca un labirint, din care vrei să evadezi, să găsești o ieșire…pentru că speri la fericire, împlinire, libertate, unde nimeni nu o să-ți dicteze ce să alegi, cum să procedezi…

Oare chiar nu credeți ca a-ți putea să vă faceți singuri un drum în viață…? Nu sunteți suficient de siguri? Încercați! Convingeți-vă! N-o să vă dea nimic dacă o să stați în așteptarea a ceea ce „vi-i scris” sau ceea ce o să vă ofere viața… Fiți un pic mai curajoși și cereți singuri, încercați să vă ridicați deasupra gândirii „colective/sociale”, improvizați, fiți originali…

Imaginați-vă „soarta” sub forma unei linii solitare, cu aspect haotic la prima vedere, dar cu sens – sensul vieții…

…și totul până într-un moment, când linia ta se “intersectează” cu cea a altei persoane (eventual jumătatea), la același nivel, în același plan, și hotărâți să mergeți împreună, ca două linii paralele, cu devieri și frânturi, dar întotdeauna alături, întotdeauna paralele…

 

 inspired by „The Adjustment Bureau”  

Anunțuri

Spirit critic…

Ultima săptămână de până la alegerile pentru primarul orașului. Peste tot numai placate lipite „obraznic” pe pereți și vitrine, agitație, publicitate, promisiuni care mai de care. Eu personal m-am săturat de atâta falsitate și minciună. Măcar dacă aș ști că urmează vre-un progres ceva, însă, nimic nu se face.

Dar nu vreau să fac polemică despre electorat, nu mi-i interesant mie asta. Vreau doar să redau câteva impresii sau critici la adresa transportului public din oraș, că nici nu știu de câte ori s-a spus că de data asta noi chiar o să facem ceva…

S-a majorat numărul de microbuze pe anumite rute din oraș cu câțiva ani în urmă… Vre-o schimbare? Nooo, în nici un caz, e tot aia, ești călcat în picioare de zeci de ori până parcurgi câteva străzi… Te strădui când ieși dimineața din casă să nu uiți să mai „lustruiești” și încălțămintea un pic…nu ajută, asta e doar până urci în rutiera și ești aproape sigur că când o să cobori nu o să mai fie la fel… ))) Cum să nu fie așa dacă lăcomia este până peste limită? Unii șoferi chiar ar fi în stare să ia vre-o domnișoară așa mai ”subțirică” în brațe, numai pentru a-i face loc și ei. Să vedeți ce priveliște dimineața când vezi vre-un microbuz supraumplut din ăsta, cu jumătate din parbrizul din față acoperit cu funduri de toate varietățile și chiar alături – fața vre-unui copil. Nu e de mirare, el doar nu are ce face, întârzie la lecții…

Ce să mai vorbim de ventilare și șansa de a nu te sufoca…?! Mie îmi mai permite înălțimea și pot sa ajung până la trapa de sus ca să am acces la briza aia ușoară de aer poluat dar rece care pătrunde în interior. Înțeleg, e cald, mai transpiră lumea, dar când mai și „toarnă cu căldarea” pe ei tot felul de parfumuri și „odekoloane” care de care mai iritante – e mortal. Nu mai e nevoie să fii obosit după gardă sau cumva să-ți fie rău după vre-o zi de naștere, e suficient atât, începi cu greu să-ți faci loc până în față și îl rogi politicos pe șofer să oprească cât mai curând posibil. Prefer să merg pe jos deja… Nu am ce face doar atunci când mă grăbesc să nu întârzii undeva sau dacă tre’ să ajung în celălalt capăt al orașului.

„Cică” au adus troleibuze noi și frumoase… Da, de acord, îmi plac și mie, dar, măh civilizaților ce sunteți, chiar nu e posibil să fie menținut și un pic de igienă în interior?! Că’ numai urci și încerci să te ții de vre-o bară ceva ca nu cumva vre-un retardat de șofer să accelereze brusc și să te prăbușești peste cineva, că îți dai seama că ți s-au „încleiat” mâinile de bară… Offff, la sigur nu e plăcută senzația. Ce’ chiar e greu sau nu este de unde să fie plătită o persoană specială care măcar să șteargă suprafețele astea după fiecare tură a unității de transport public?! Și se mai întreabă unii cum așa de repede se răspândesc unele infecții respiratorii și de tot felul… Ce să mai zică imunitatea copiilor ăștia care merg la școală și care la sigur nu au deprins încă obiceiul de a se spăla pe mâini înainte de masă?

Nu vreau să închei în nici un fel tema asta…mai am multe de spus, dar poate data viitoare.

So’…to be continued…