Monthly Archives: August 2011

Prinde-mă, îi șopti Ea în vis…


 – Cineva mi-a zis că nu trebuie să caut iubirea…ea este lângă mine.

– (Ea zâmbi)

– Tu ești o stea. Nu credeam că este posibil să ajungi la stele, să le atingi, să le privești… Dar tu ai căzut și acum te am alături.

– Îmbrățișează-mă și  închide ochii.

– Pentru ce?

– Ce fac de obicei stelele?

–  …

– Strălucesc!

(inspired by Stardust)             

Anunțuri

Aromă de orhidee

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Plec.
Mă avânt au contraire” propriei gravitații
Plictisit de monotonie și non-valori…

Nu știu când o să mă întorc
Vreau să mă pierd
Undeva unde nu mă așteaptă nimeni
Sau poate doar gândul meu
Demult plecat…

Dar U?
Aș vrea să te iau cu mine
Să te simt alături
Să te pot găsi oricând
Chiar și atunci când vreau să fiu singur…

Dar,
Tu vrei altceva
Aspiri
Încerci
Visezi
E bine așa
Nu renunța
Eu sunt cu tine
O să te susțin…

Zâmbetul tău
O să-l iau cu mine
O să ți-l fur
Sau poate facem schimb…
Ce-aș putea să-ți dau eu?
Un strop de curaj și încredere în tine
Sper să-ți fie de folos…

O să-mi fie dor

O să-mi lipsești

Sau poate nu

O să te anunț!

 

P.S. There is always something left to love.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

(btw, cămașa e albă, poza e făcută cu tel)

 

Mă întorceam azi dimineața de la nunta unui prieten…

N-am vrut să scot buchetul…

Evident pe la 7-8 a.m. oamenii merg la lucru…

Și așa îmi plăcea că se uită toți la buchetul meu… :P )))

Șoapte în întuneric

 

– Am impresia că mă îndrăgostesc de tine.
– Nu, eu sunt doar imaginația ta, fantezia ta.
– Tu ești adevărată, caracterul tău, talentul tău… Știu, nu sunt perfect, dar tu mă accepți așa.
– Nu mai știu.
– Dar durerea ta, atunci când suntem împreună, ea încetează. Atunci când te privesc în ochi, aud țipetele delfinilor.
– Eu mă dizolv în cel pe care îl iubesc, eu sunt o membrană transparentă. Dacă te iubesc pe tine, totul este al tău – banii mei, timpul meu, corpul meu, câinele meu, banii câinelui meu… Te voi face să-ți vezi calitățile pe care nici nu le-ai recunoscut în tine. Îți voi da toate astea și mai mult decât atât, până nu voi deveni pustie. Atunci nu-mi va mai rămâne decât să mă îndrăgostesc de altcineva.

– Scuză-mă că nu te-am sunat mai înainte.
– Apropo, de ce nu m-ai sunat?
– Discuția noastră nu s-a terminat, n-am reușit să-ți spun totul.
– Sorry, nu mai avem ce discuta. A fost un roman nereușit.
– Știi, eu am vrut să-ți ofer libertate, dar tu voiai altceva.
– Eu nu aștept libertate, dar uneori era prea greu.
– Glasul tău, îmi place, e așa vioi.
– Al tău e la fel.
– Da, posibil, doar sunt actor.

– Eu te-am iubit.
– Știu, dar eu încă te iubesc.
– Pai, iubește-mă, fă ce vrei.
– Dar mi-e dor de tine.
– Trimite-mi câte o rază de iubire și lumină de fiecare dată când îți amintești de mine, apoi uită-mă. Această durere nu este veșnică, toate trec.

– Tu ai iubit, foarte mult, ai suferit, și rana nu s-a vindecat încă. Acum te temi să-ți deschizi inima. Te temi să nu suferi încă o dată. Nu vrei să lași pe nimeni să se apropie de tine. Ești rece și distant.
– Ce-ți pasă ție?
– Vindecarea pentru tine este încrederea. Încrederea în oameni, pe care ai pierdut-o. O inimă frântă nu-i ceva grav, rana se va vindeca. Totul în lume se repetă.
– Și iarăși se va frânge, da?
– Da.

 

inspired by „Eat Pray Love

Miss U PARIS

n-am mai scris demult…

am fost într-un fel de concediu, departe de aici, fără griji, fără mari responsabilități, fără ore de trezire, fără acel scurt timp liber pierdut pe internet…

mi-a lipsit pagina de blog tot acest timp, sincer, îmi place să citesc chiar și ceea ce scriu eu uneori…

am fost în așteptare, așteptam ceea ce trebuia să ajungă demult, cu vre-o două „termene limită” înainte…

intram de câteva ori pe zi pe YMail să-mi verific Inbox-ul, și nimic…doar uneori îmi mai apărea o ușoară *tahicardie când îmi venea vre-un newsletter de pe la vre-o revistă medicală, dar era de scurtă durată, câteva secunde până îmi apărea titlul ultimei intrări…și, iar dezamăgire…

mi-am dat seama că chiar și în Franța există chestii de genu’ „birocrație” și „pofighism”, atunci când stă o foaie pe masa vre-unei secretare blonde pentru o semnătură la șef, că „chipurile’ el nu-i în toane bune azi și mai bine de așteptat un pic (vre-o săptămână-două)…”. Eram eu mai răbdător la început, dar pe zi ce trece devii tot mai iritat și… ce wtf!!!, cât se mai poate?

și a venit totuși, într-o după-amiază târzie, când mă așteptam cel mai puțin, că francezii nu prea sunt dispuși să facă lucruri importante într-a doua parte a zilei…verificasem în ziua aia de vre-o 5 ori mail-ul, dar tocmai seara mă sună o colega să-mi zică pe un ton „ușor citibil” ca ei i-a venit răspunsul, și că ea nu a trecut… n-am mai încercat s-o consolez, nu sunt bun eu la cuvinte „dulci”, de aia nici nu încerc…

nu știu cum să descriu senzația până am văzut Inbox-ul…eram calm, prea calm, și aproape sigur că e pozitiv, ceva anormal de fapt pentru așa situații…

da’ cred că am eu ceva special în CV-ul ăla, sau în „lettre de motivation”, cu care i-am „uimit” pe ăia din comisie, i-am lăsat „cu gura căscată” cred că ))) intrând într-un final în lista celor doar 24 de „fericiți” la specialitatea mea pe toata Franța…

din toata scrisoarea, cel mai mult mi-a plăcut fraza :

j’ai l’honneur de vous faire savoir que votre candidature a été retenue…

am citit-o de câteva ori ))

tocmai intrasem într-o stare de „euforie” cred că, sau poate altfel se numea, cel puțin persoanele pe care le-am sunat după aia mi-au perceput starea de spirit…

dacă stau să mă gândesc, cu toată așteptarea de până acum și siguranța că o să mi se îndeplinească „visul”, chiar și acu’ când tre’ să-mi gătesc actele pentru viză, nu realizez pe deplin „fericirea”, nu-mi vine a crede că o să „calc” iar pe străzile Parisului, că o să trăiesc acolo…

P.S.  So’eu mi-am dorit foarte mult să trec concursul, am făcut tot ce mi-a stat în puteri, mă gândeam aproape zilnic la asta, îmi închipuiam că sunt în Franța deja…și am obținut! Nici nu îndrăzneam să mă gândesc la eșec sau ce aș face în caz că…((, pur și simplu trăiam cu siguranța că eu aștept doar răspunsul pozitiv, așa ca o formalitate…indispensabilă totuși.