Monthly Archives: Iunie 2011

The truth is out there

Space, the final frontier. These are the voyages of the Starship Enterprise. It’s ONGOING mission: to explore strange new worlds, to seek out new life and new civilizations, to boldly go where no ONE has gone before.

E una din frazele mele preferate.

Nu vă puneți întrebări de ce am început cu aceasta, pur și simplu, treceți peste…

Nu-i numaidecât ca totul să aibă o explicație sau legătură. Pentru ce atâtea gânduri și frământări în zadar, emoții, presupuneri, care deseori evoluează în halucinații și aberații de tot felul? Există noțiunea de „Hazard”.

Voi însă, credeți în „soartă”? Dacă da, cum v-o închipuiți? Puneți-vă această simplă întrebare. Poate e sub forma unei cărți cu multe pagini, care a fost scrisă pentru fiecare înainte de a ne naște și de la care nu putem să ne abatem…sau poate e o schemă/hartă care este completată în „timp real”, precedând fiecare mișcare și gândire a noastră, unde fiecare din noi este manipulat după placul și „scenariul cuiva”…?

Nu așteptați un răspuns de la mine…eu nu cred în așa ceva!

Chiar dacă aș sta câteva clipe să-mi imaginez, totul ar arăta sub forma unui simplu „caiet de notițe”, însă unde îmi trasez eu singur „calea”, unde eu întorc paginile și pun puncte, îmi fac propriile scurtături care m-ar putea duce oriunde îmi doresc. E ca și cum te-ai afla în fața unei uși care nu știi unde se deschide, ce e dincolo, ce te așteaptă, dar pe care vrei s-o deschizi…pentru că vrei tu să fii cel/cea care decide…

Viața e ca un labirint, din care vrei să evadezi, să găsești o ieșire…pentru că speri la fericire, împlinire, libertate, unde nimeni nu o să-ți dicteze ce să alegi, cum să procedezi…

Oare chiar nu credeți ca a-ți putea să vă faceți singuri un drum în viață…? Nu sunteți suficient de siguri? Încercați! Convingeți-vă! N-o să vă dea nimic dacă o să stați în așteptarea a ceea ce „vi-i scris” sau ceea ce o să vă ofere viața… Fiți un pic mai curajoși și cereți singuri, încercați să vă ridicați deasupra gândirii „colective/sociale”, improvizați, fiți originali…

Imaginați-vă „soarta” sub forma unei linii solitare, cu aspect haotic la prima vedere, dar cu sens – sensul vieții…

…și totul până într-un moment, când linia ta se “intersectează” cu cea a altei persoane (eventual jumătatea), la același nivel, în același plan, și hotărâți să mergeți împreună, ca două linii paralele, cu devieri și frânturi, dar întotdeauna alături, întotdeauna paralele…

 

 inspired by „The Adjustment Bureau”  

Praf de stele…

Fie că e doar o clipă,
fie poate chiar mai puțin,
dar, sper să pot simți ceea ce încă nu am întâlnit,
apoi, o să vreau să devină o parte din viața mea,
pentru că,
anume acesta este,
aerul meu, aerul pentru suflet, nu pentru corp…

fie și în afara regulilor,
ce mai contează cine și ce o să zică?
că doar simt anume ceea de ce am nevoie…

voi merge după Ea,
voi merge inspirat,
voi plânge,
voi zâmbi,
voi striga,
de fericire…

mă voi uita la soare,
și din nou voi zâmbi,
pentru că,
lumina ne face adeseori fericiți
sau, mai bine zis,
ne încălzește…

nu mă voi teme că o să rămân singur,
o să înțeleg unde mă mint pe mine însumi…

mă voi atinge de frunzele copacilor,
voi închide ochii alături de ei,
le voi asculta șoaptele,
mai ales noaptea,
noaptea ele sunt mai sincere…

voi merge să mă plimb singur,
pentru ce mie compania care de altfel nu mă înțelege…?

voi deveni puternic,
voi primi fiecare reușită cu zâmbet,
simțind cât este de plăcut să învingi…

îmi voi alungi plăcerea la infinit,
dacă îmi voi dori asta…

mă voi gândi la viitor,
voi evada,
ieșirea mi-i chiar în față…

voi deschide ochii,
voi începe să mă mișc,
voi folosi net-ul numai pentru treburi…

voi alerga,
voi înota,
mă voi asfixia,
voi înțelege ce vreau de fapt…

nu mă voi supăra pe oameni,
nu are rost,
că doar tot îmi voi dăuna numai mie…

nu mă voi teme să iubesc,
inima nu îmi va frânge-o nimeni,
decât eu însumi…

mă voi uita la cer,
ca un copil,
minunându-mă iar și iar,
de frumusețea lui…

voi vorbi în șoaptă,
poate cineva o să vrea să mă asculte,
voi vorbi cu privirea…

voi fi aproape de cei care-mi sunt scumpi,
voi spune ceea ce simt,
nu o să renunț…

…aceasta e doar vocea și mișcarea prafului de stele…

inspired by The Orange        

The perfect intern

Well, I have only 7 months of experience as an intern but I can say I’m one of the best here! Too daring?! No, it’s me…I’m always like this ))) I know how to show my position, I know that I’m right, I’m almost always right… In medicine, it’s better to verify everything, even things that you hear from your older colleagues. Don’t be shy to contest an idea with your teacher, he’ll appreciate this. Finally, I like to be praised :P

Today, the Chairman gave to my friend a leaf with some text on it and said “It’s useful, read it, show it to your colleagues too…”

The perfect intern:

  1. Says only “Yes sir,” “No sir,” or “My fault, sir,” and “Yes ma’am, ” “No ma’am, ” or “My fault ma’am”
  2. Is always honest
  3. Is a team player
  4. Has a “can do” attitude
  5. Always brushes teeth before rounds
  6. Is the first to arrive and the last to leave clinic
  7. Is always clean
  8. Always makes the upper-level residents look good
  9. Teaches the students
  10. Does not scut the students too much
  11. Knows more about the patients than anyone else
  12. Is a physician and not only a scribe
  13. Is never late
  14. Never complains
  15. Is never hungry, thirsty, or tired
  16. Is always enthusiastic
  17. Follows the chain of command.

There were also some thoughts for interns to live by :

1. “They can hurt but they can’t stop the clock.”
Internship lasts only 5 years…not so much )))

2. “Never trust your brain.”
Write everything down, do not trust anything to your memory, and check off your chores when completed.

3. “Load the boat.”
Inform your superiors when a patient is not doing well or if you have any questions. That way, if your patient’s condition worsens (a proverbial sinking ship), you have loaded the ship with your superiors and they will go down with you.

4. “NEVER LIE.”
Simply: honesty is the best policy.

After reading this, I wonder how much of these things could be ascribed to me and which of them the Chairman would like us to pay attention to.

P.S. I don’t say I’m the perfect intern, but I’d like to. We should always strive for perfection in everything we do.

Dincolo de imaginație…

“Codul lui DaVinci” – just finished reading… Auzisem că este o carte întrebată și văzusem chiar și un film regizat prin 2006 pe această temă, da’ nu știam că este cel mai vândut bestseller în limba engleză al secolului XXI cu peste 80 mln vânzări în 2010 și tradus în 44 de limbi.

Dacă stau să mă gândesc, a trecut ceva timp de când nu am mai citit… În general nu prea dispun de timp liber și nici nu mi-aș fi închipuit săptămâna trecută că aș putea face rost de undeva, dar, se pare că cineva a reușit să mă motiveze =].

La început, chiar din primele rânduri, am observat că e ceva mai mult decât un simplu detectiv și dorința de a trece la urmatoarea pagină mă copleșise din ce în ce mai mult. Aveam o senzație de trăire a acțiunii împreună cu personajele, dar care nu era bazată doar pe imaginație, ci și pe o multitudine de „déjà vu”-uri efemere. Imaginea clară a locurilor descrise la Louvre îmi dădea parcă o doză suplimentară de emoții, o intuiție că nu am reușit să văd multe lucruri atunci, că nu am acordat suficient timp fiecărui detaliu…

Nu pot să zic că am citit cartea dintr-o răsuflare, dar suspence-ul și desfășurarea concomitentă a acțiunii pe mai multe planuri m-a făcut să uit de noțiunea timpului.

Dacă sincer, finalul m-a luat cam prin surprindere, nu mi l-am imaginat în așa mod sau, de fapt, nu știu dacă mi l-am imaginat în vre-un fel. Necătând la emoțiile tensionate și nerăbdarea de a afla deznodământul, întorsătura lucrurilor la sfârșit m-a făcut să simt o „durere surdă” în gât și, fără să-mi dau seama, îmi dăduseră lacrimile chiar atunci când Sophie își strânse bunica în brațe. Dar, nu a durat mult, citeam repede și am ajuns la… „sărutul” celor doi…îmi apăru-se și mie zâmbetul )))

Impresii generale?! Mi-a plăcut foarte mult cartea, poate și modul în care scrie Dan Brown, dar pentru asta tre’ să mai citesc ceva din ale lui. M-am convins încă o dată că oricât de iscusit nu ar fi regizorul, cartea rămâne întotdeauna mai bună, cu mult…

Referitor la chestia cu „atacul” la religia creștină, pe mine nu m-a afectat în nici un fel, rămân la fel de sceptic…e o carte în care autorul își permite să trateze așa cum vrea el subiectul, concluziile rămânând la discreția cititorilor. Cei care se simt ofensați în vre-un fel, probabil cauza nu este în ceea ce a scris Brown, ci în faptul că ei singuri nu sunt suficient de încrezuți în credința lor, că doar în biblie scrie “Nu-ți pune niciodată la îndoială credința…!”. Personal sunt de părere că religia este un instrument foarte eficient de tipărire a istoriei, și cine dacă nu „slujitorii” o să-și clădească propria „cetate”.  Este știut faptul că numărul victimelor de pe urma “nesupunerii” credinței este enorm de mare, de cele mai multe ori aceștia fiind „eliminați” prin declarare drept eretici, păgâni, vrăjitori, posedați, sau în cadrul războaielor religioase. Totodată, aceasta a permis menținerea cât de cât a ordinii, a împiedicat formarea unui haos, a anarhiei. Până la urmă, nu mai contează cine și cui se roagă, fie lui Dumnezeu, sau lui Allah, Buddha, Soare, Lună, esențial este să existe anumite norme care să permită coexistența.

P.S. Vreau într-o bună zi să stau sub străvechea Linie a Rozei, înconjurat de lucrările de artă a celor mai de seama maeștri ai lumii, să ridic încet ochii și să privesc prin acoperișul de sticlă, spre cerul plin de stele…sau poate o să văd/simt altceva…

P.P.S. Mulțumesc pentru recomandare! :*

Vreau…

Vreau să am o căsuță nu chiar mare, cu câteva camere comode și luminoase, cu geamuri mari cât peretele, cu balcon și o gradină cu trandafiri de tot felul printre care să treacă o cărărușă îngustă din gazon cu pietre frumos aranjate și felinare ce o să licărească în întunericul târziu al serilor… Vreau să am un birou modest, cu masă frumoasă din lemn și scaun din piele și o bibliotecă mare unde să-mi pot aranja frumos cărțile de C. Vreau o sufragerie cu multe flori, cu canapele moi și o măsuță de sticlă în centru, și un LCD TV de diametru mare cu sistem audio 5.1. Vreau o bucătărie mică dar cu „toate cele necesare” unde să-mi pot și eu manifesta abilitățile de bucătar ))) Nu vreau apartament luxos și cu multe camere în centrul orașului, mie îmi place liniștea; o căsuță la o margine de lac și/sau o pădure prin apropiere – oare nu sună plăcut?! Vreau să mă trezesc câteodată devreme, să inspir aerul răcoros cu mireasmă de salcâm sau tei a dimineții, să merg desculț prin iarba cu rouă rece din gradină… Vreau un grătar mare pentru a-mi satisface poftele de frigărui pregătiți după o rețetă a mea specială, un scrânciob bine „fixat” și un coș de basket în spatele casei…

Vreau un garaj pentru două mașini : una a mea și una a „soției”, cu poartă automată la intrare =]  Vreau un Lexus elegant de culoare deschisă, poate chiar alb, un SUV 4×4 cu cutie de viteze mecanică, eventual un HIBRID, cu dotare full-pack dar fără scrumieră! De ce Lexus? Nu știu, nu o să argumentez, e unul din preferatele mele, îmi pare destul de solid și impunător… Pentru „Ea”, vreau ceva „good-looking”, Sport-Coupé sau ceva pe placul la amândoi, nu pot să știu sigur încă, dar în nici un caz din clasa “econom” sau Smart de genu’ un metru lățime și unu’jumate lungime, mă enervează așa mașini…

Vreau să am un serviciu stabil, un colectiv unit și competent și colegi pe care să pot conta. Nu o să mă refer la orarul de lucru, sunt conștient că va fi obositor și încărcat, cu puține zile de odihnă, dar asta e, „îmi place să fac ceea ce îmi place”. Vreau seara să mă urc în Lexus știind că acasă mă așteaptă „cineva”…sau poate uneori va veni „Ea” cu mașina să mă ia de la serviciu ))) asta în caz ca i-ar plăcea și „Ei” :P

Vreau și zile libere de week-end, rare cum or’ fi ele da’ să fie, zile cu soare și timp frumos când am putea merge la picnic sau la cumpărături. Poate că sună straniu, da’ îmi vine și mie câteodată gustul de shopping și îmi place să trec dintr-un butic în altul măsurând tot felul de haine (asta am observat după o lună de shopping cu 6 colege în Franța, eu fiind unicul reprezentant masculin :] vă dați seama prin ce am trecut…)))

Vreau să merg la pescuit cu tata…a trecut mult timp de când nu am mai fost…

Asta e doar ceea ce VREAU acum! Nu cred că vreau prea multe, nu am descris chiar totul, mai sunt multe încă…

P.S. Important e că știu ce-mi doresc și cred că până la urmă voi obține!

Spirit critic…

Ultima săptămână de până la alegerile pentru primarul orașului. Peste tot numai placate lipite „obraznic” pe pereți și vitrine, agitație, publicitate, promisiuni care mai de care. Eu personal m-am săturat de atâta falsitate și minciună. Măcar dacă aș ști că urmează vre-un progres ceva, însă, nimic nu se face.

Dar nu vreau să fac polemică despre electorat, nu mi-i interesant mie asta. Vreau doar să redau câteva impresii sau critici la adresa transportului public din oraș, că nici nu știu de câte ori s-a spus că de data asta noi chiar o să facem ceva…

S-a majorat numărul de microbuze pe anumite rute din oraș cu câțiva ani în urmă… Vre-o schimbare? Nooo, în nici un caz, e tot aia, ești călcat în picioare de zeci de ori până parcurgi câteva străzi… Te strădui când ieși dimineața din casă să nu uiți să mai „lustruiești” și încălțămintea un pic…nu ajută, asta e doar până urci în rutiera și ești aproape sigur că când o să cobori nu o să mai fie la fel… ))) Cum să nu fie așa dacă lăcomia este până peste limită? Unii șoferi chiar ar fi în stare să ia vre-o domnișoară așa mai ”subțirică” în brațe, numai pentru a-i face loc și ei. Să vedeți ce priveliște dimineața când vezi vre-un microbuz supraumplut din ăsta, cu jumătate din parbrizul din față acoperit cu funduri de toate varietățile și chiar alături – fața vre-unui copil. Nu e de mirare, el doar nu are ce face, întârzie la lecții…

Ce să mai vorbim de ventilare și șansa de a nu te sufoca…?! Mie îmi mai permite înălțimea și pot sa ajung până la trapa de sus ca să am acces la briza aia ușoară de aer poluat dar rece care pătrunde în interior. Înțeleg, e cald, mai transpiră lumea, dar când mai și „toarnă cu căldarea” pe ei tot felul de parfumuri și „odekoloane” care de care mai iritante – e mortal. Nu mai e nevoie să fii obosit după gardă sau cumva să-ți fie rău după vre-o zi de naștere, e suficient atât, începi cu greu să-ți faci loc până în față și îl rogi politicos pe șofer să oprească cât mai curând posibil. Prefer să merg pe jos deja… Nu am ce face doar atunci când mă grăbesc să nu întârzii undeva sau dacă tre’ să ajung în celălalt capăt al orașului.

„Cică” au adus troleibuze noi și frumoase… Da, de acord, îmi plac și mie, dar, măh civilizaților ce sunteți, chiar nu e posibil să fie menținut și un pic de igienă în interior?! Că’ numai urci și încerci să te ții de vre-o bară ceva ca nu cumva vre-un retardat de șofer să accelereze brusc și să te prăbușești peste cineva, că îți dai seama că ți s-au „încleiat” mâinile de bară… Offff, la sigur nu e plăcută senzația. Ce’ chiar e greu sau nu este de unde să fie plătită o persoană specială care măcar să șteargă suprafețele astea după fiecare tură a unității de transport public?! Și se mai întreabă unii cum așa de repede se răspândesc unele infecții respiratorii și de tot felul… Ce să mai zică imunitatea copiilor ăștia care merg la școală și care la sigur nu au deprins încă obiceiul de a se spăla pe mâini înainte de masă?

Nu vreau să închei în nici un fel tema asta…mai am multe de spus, dar poate data viitoare.

So’…to be continued…